Despre noi & Contactează-ne

Bună și bun venit pe blogul meu! Numele meu este Andreea și locuiesc în București, România. Născută cu o pasiune pentru gătit, am dezvoltat o predilecție față de bucătăria globală și față de mâncarea locală consumată în întreaga lume. Nu numai că aș vrea să împărtășesc această pasiune cu voi toți, dar și să vă prezint rețete din întreaga lume pe care le puteți încerca chiar și voi, la voi acasă. Veți descoperi cât de incredibil de bune pot fi aceste preparate și vă veți îndragosti de ele iremediabil!

Am început să-mi dezvolt dragostea pentru gătit la vârsta de 13 ani. Crescând în capitală, nu prea am fost înconjurată de mâncare tradițională. Acesta este motivul pentru care am explorat blogurile și rețetele americane în acea perioadă. Treptat, am început să experimentez din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, punctul culminant culinar a fost atunci când am vizitat India pentru prima dată în 2019. Când am încercat pentru prima dată Butter Chicken, am înțeles ce lipsea în mâncărurile mele în tot acest timp: GUSTUL. De atunci, aș putea spune că majoritatea preparatelor mele au o influență indiană sau asiatică.

După ce m-am îndrăgostit de mâncarea indiană, mi-am cunoscut soțul, care mi-a alimentat pasiunea pentru mâncarea indiană. M-am mutat în India în octombrie 2019 și am locuit acolo timp de 9 luni, timp în care preferințele mele culinare s-au schimbat și mai mult, pentru că am descoperit cele mai bune preparate pe care le-am mâncat până acum. India mi-a lărgit orizontul nu doar prin bucătăria tradițională, ci și prin alte bucătării internaționale, cum ar fi cea burmeză, afgană, srilankeză și m-a făcut să descopăr patrimoniul valoros lăsat drept moștenire de către marii moguli. Faptul că am avut ocazia să explorez bucătăria autentică a Asiei de Sud și să acumulez atât de multe cunoștințe m-a făcut să fiu foarte dornică să o împărtășesc cu voi, deoarece consider că toată lumea merită să o cunoască.

India reprezintă un amalgam de culturi și este incredibil cum o singură țară poate oferi atât de multă varietate și diversitate culinară. În India, am învățat că mâncarea înseamnă dragoste, identitate, memorie, cultură și, mai ales, legătură. Acesta este și scopul meu: să creez legături cu oamenii, făcându-i să descopere mâncăruri internaționale pe care le reinterpretez și le adaptez la gustul european fără a le îndepărta însă ceea ce le face unice.

Experiența mea din India a dat startul ideii mele despre bucătăria globală, fără a mai menționa faptul că încă din adolescență am visat să călătoresc în jurul lumii și să încerc toate mâncărurile minunate pe care această planetă le are de oferit. Așa am decis să transfer această călătorie pe Instagram, YouTube și Facebook. Prin intermediul rețetelor mele, vreau să vă duc într-o călătorie în jurul lumii și nici nu mă gândesc să sar peste vreo țară, nici măcar una! Adun rețete din toată lumea, care sunt potrivite pentru toată lumea, chiar dacă sunteți vegetarieni, vegani sau pur și simplu iubiți mâncărurile cu carne, sunt destul de sigură că veți găsi ceva potrivit pentru voi. Și vă garantez că vă veți îndrăgosti, pentru că există un singur cuvânt care poate descrie cel mai bine rețetele mele, și acela este GUSTUL.

Deci, ești gata să te îndrăgostești de mâncare și să călătorești cu mine?

Contactează-ne

Ne-ar plăcea să ne contactați în cazul în care aveți întrebări, nelămuriri, sugestii, feedback-uri sau doriți să colaborați cu noi.
Just w
rite to us

info@romandianmasala.com

ro_RORomână